Petitie “Ajutați Liceul de Coregrafie Floria Capsali să existe”

logo 

Ca urmare a înfinţării Operei Române din Bucureşti (1921) şi a dezvoltării coregrafice în ansamblu, devine necesară crearea unei şcoli de balet a cărei fondatoare este Floria Capsali.  In 1949, se pun bazele învăţământului coregrafic de stat, prin înfiinţarea Liceului de Coregrafie, instituţie de învăţământ artistic, care de-a lungul timpului a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea dansului şi a baletului românesc. 

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, a hotărât printr-un ordin de ministru în data de 15.06.2016, un nou plan de învăţământ, care va intra în vigoare odată cu anul școlar 2017-2018 și care presupune reducerea orelor de balet în învățământul gimnazial din cadrul Liceelor de Coregrafie din țară. Acest ordin a apărut în Monitorul Oficial, fără ca oamenii de specialitate, profesorii, să fie consultaţi sau informaţi. Eliminarea orelor de balet, dans istoric, repertoriu şi pian, într-un liceu de profil, de performanţă, care oferă poate cea mai frumoasă meserie, BALETUL, este o anihilare a artei dansului şi baletului românesc, a valorilor şi a artiştilor, în societatea în care trăim. Într-un liceu vocaţional, cum este Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”, dansul clasic nu este un opţional, este o disciplină căreia trebuie să i se acorde întâietatea cuvenită în faţa oricărei alte discipline! 

Facem apel către toţi foştii elevi ai liceului, către artiştii balerini şi persoane din lumea dansului, sau care IUBESC dansul, să ni se alăture aceastei petiţii în scopul obţinerii normalităţii şi performanţei în cadrul Liceului de Coregrafie “Floria Capsali”.

http://www.petitieonline.com/ajutati_liceul_de_coregrafie_floria_capsali_sa_existe

Atașăm programa de balet a Academiei Balsoi, pentru a compara numărul de ore de specialitate. curricullum bolshoi ballet academy